Un hotel încărcat de istorie
Martor tăcut al trecerii timpului, Hotelul Transilvania şi-a desfăşurat fără întrerupere de-a lungul secolelor activitatea hotelieră, reuşind să rămână cu porţile deschise atât în perioadele de prosperitate ante/inter/postbelice cât şi în perioada războaielor, adaptându-se permanent condiţiilor politice, economice şi sociale ale vremii.
Hotelul dă o replică vie cu rezonanţe antic-medievale, hotelurilor noi şi moderne, care îşi etalează cu opulenţă luxul, dar sunt total lipsite de istorie şi de poveste. Noi ne etalăm structura şi ospitalitatea istorică, modestia, ca apanaj al clasei medii (mic burgheze) aşa cum a fost construit, dând posibilitatea oaspeţilor noştri să respire trecutul, şi să înceapă la noi, călătoria spre prezent...
Complet renovat şi modernizat, hotelul şi-a păstrat structura de altădată şi conceptul de han, schimbând doar călători cu caleaşcă şi joben în clientul modern cu rucsac sau valiză, cu maşină sau motocicletă, care vrea să simtă, să respire aerul antic şi medieval între zidurile groase ale vechii clădiri, într-un mediu ambiental din piatră calcaroasă, antichizată, vraza şi travertin, într-o ploaie de flori de o paletă coloristică încântătoare, care vin să adauge oraşului în care grădinile au fost înlocuite cu piatră, o oază de verdeaţă, şi să afirme cu încăpăţânare, că da, suntem aici, noi, supravieţuitorii secolelor, ca replică a clădirilor din metal şi sticlă, care au împestriţat peisajul tăcut al oraşului vechi (Óvár), şi i-au diminuat valoarea.
Vorbim de clădire, nu de palate, nu de o abundenţă de stiluri gotice şi renascentiste, nu de blazoane, ci de o clădire cu destinaţie de găzduire pentru omul din clasa medie care a reprezentat, reprezintă, şi va reprezenta întotdeauna majoritatea. Călători, artişti, reprezentantanţi ai tuturor cultelor, oameni politici, funcţionari, oameni de afaceri, se bucură de ospitalitatea noastră. Cu mândrie, afirmăm că suntem o relicvă vie a istoriei Clujului, şi integrat în ea a istoriei hoteliere a oraşului şi a propriei noastre istorii şi legende.
În volumul Legendele Clujului sub semnătura istoricului Clujean şi directorului Muzeului Etnografic din Cluj, dl. Tudor Sălăgean, la pag. 71-72, este consemnată legenda hotelului, sub numele de Un hotel real într-o istorie imaginară.
Hotelul Transilvania este menţionat în lucrarea The old hotels of Transilvania: heritage tourist resources by Armela Linda Rahovan, ca şi historical monument, având relevanţă istorică şi poveste intrinsecă.
Construit pe sediul guvernatorului Daciei Porolissenis, la un pas de locul unde legenda spune că s-ar fi sinucis Decebal, lângă Canalul Morii, la Poarta Podului, pe limitele estice ale localităţii Napoca, hotelul sfidează timpul şi asistă tăcut la spectacolul oferit de trecerea anilor şi a secolelor...
Pentru că facem parte din istoria oraşului, ne vedem nevoiţi să punctăm câteva date istorice referitoare la evoluţia localităţii cu care azi ne mândrim Cluj-Napoca şi a străzii pe care ne aflăm, Regele Ferdinand.
Localitatea dacică, pe nume Clus, ulterior Napuca, devenită ulterior municipiul român Napoca, revine în centrul atenţiei imperiului austro-ungar, care după devastarea tătară, pune între anii 1200 -1405 bazele primei incinte a cetăţii medievale, care va lua numele de Kolozsvár (maghiară), Klausenburg (germană).
În 19 August 1316, printr-o diplomă a regelui maghiar Carol Robert de Anjou, localitatea primeşte statutul de oraş regal Civitas Regal, primind şi supranumele de oraşul–comoară. Construită pe 7 hectare, prima incintă medievală a Clujului, străjuită de 4 porţi, începe să pulseze de viaţă.
În anul 1362, este amintit pentru prima oară, numele primei străzi acreditate în Óvár (oraşul vechi) pe nume Strada Podului (Platea Pontis, în limba maghiară (Híd Utca) care a devenit ulterior strada Wesselényi Miklós, om de stat şi ştiinţă maghiar (1848-1923), Calea Ferdinand (1923-1949), după numele celui de-al doilea rege al României care a încheiat procesul de unificare a României în 1918, Gheorghe Doja (Dózsa György) (1949-1999) conducătorul marii răscoale din 1514 şi Regele Ferdinand după anul 1999.
Cea de-a doua etapă constructivă a oraşului vechi a început în 1405, adăugând încă 45 de hectare şi 18 turnuri şi bastioane oraşului medieval.
Clădirea hotelului este foarte probabil datată din perioada în care strada a fost acreditată documentar, funcţionând de-a lungul anilor ca han, poate pentru oaspeţii lui Matei Corvin, transformat ulterior în hotel.
În anii 1800,i se alătură încă 3 hoteluri pe aceeaşi stradă, stradă care a şi primit numele de Strada hotelurilor. Strada Wesselényi Miklós a cunoscut o dezvoltare imperioasă odată cu deschiderea Gării, în 1870, care aducea personalităţi, comercianţi, în strada comercială şi hotelieră a Clujului.
În timp ce celelate 3 hoteluri şi-au închis porţile, hotelul nostru a rămas singura relicvă hotelieră a trecutului Clujului.
Aşa cum numele străzii a suferit de-a lungul anilor modificări, aşa şi-a schimbat şi hotelul numele. Prin anii de glorie (1870) hotelul se numea Regina Angliei, nume mai puţin comun ,care se regăseşte şi în romanul ”Dracula” a scriitorului englez, Bram Stoker. Ulterior, hotelul a purtat numele de Transilvania, apoi Vlădeasa, iar noi i-am redat numele de Transilvania, hotelul având acelaşi bagaj istoric şi sentimental pe care îl reprezintă această zonă binecuvântată a României...
Surse: LEGENDELE-CLUJULUI, The old hotels of Transylvania: heritage touristresources